Amza Pellea — omul care a dat Olteniei o figură

Cine e Nea Mărin și de ce contează

Nea Mărin e un sătean oltean șiret, care vorbește rar și nu e impresionat de nimic, se exprimă într-o română regională groasă și tratează orice absurditate modernă ca pe ceva de supraviețuit, nu de înțeles.

Personajul a trecut de la scheciurile de radio și televiziune la cinema în „Nea Mărin miliardar”, unde Pellea joacă un rol dublu: naivul Mărin și miliardarul american cu care e confundat.

Dacă e un dar sau o turtire depinde complet de cine întrebi în Craiova, iar discuția e cât se poate de vie. Ce nu contestă nimeni e afecțiunea: personajul e luat în râs *împreună cu*, nu *pe seama lui*.

Cariera serioasă

E ușor de uitat, fiindcă personajul comic domină atât de tare, că grosul operei lui Pellea a fost filmul istoric. În registrul ăsta e cunoscut mai ales pentru eroii naționali — genul acela de epopei istorice românești monumentale din anii '60 și '70, finanțate de stat, uriașe și, chiar, foarte bine distribuite.

Datele spun totul singure: a murit în 1983, la 52 de ani. Presa românească a marcat în ultimii ani patruzeci de ani de la moartea lui, iar comemorările au constant mai multă lume decât ale unora care au trăit de două ori mai mult.

Unde dai de el

• Băileștiul și-a făcut din el faptul civic central. E un drum cu mașina de la Craiova, nu o excursie de o zi cu circuit de vizitare, și merită să-ți așezi așteptările înainte. Drumul merge spre Dunăre.
• Cultura teatrală a Craiovei. Face parte din aceeași conductă regională ca Teatrul Național — Oltenia trimițând actori spre București prin Craiova.
• Vorbirea de zi cu zi. Replici de-ale lui se citează și azi în conversație, și ăsta e memorialul adevărat. Dacă într-un bar din Craiova cineva spune ceva cu un tărăgănat oltenesc exagerat și râde masa, de obicei e Pellea.

De ce a prins personajul exact atunci

Nea Mărin a apărut la televiziunea română într-un deceniu în care țara se urbaniza în viteză. Milioane de oameni se mutaseră de la sat în blocuri în timpul unei singure vieți — inclusiv majoritatea celor din cartierele noi ale Craiovei — și li se spunea, oficial și constant, că ăsta e progresul și că satul e trecutul.

Și în mijlocul ăsta intră un țăran vizibil mai deștept decât toți din jur, fără pic de jenă și complet neinteresat să fie modern. Era amuzant, dar era și un fel de permisiune: era în regulă să fii, în continuare, de undeva.

Pellea și Sorescu, perechea

Doi oameni din sate doljene, născuți la cinci ani distanță, care amândoi au luat vocea regiunii și au făcut-o națională — din direcții opuse.

• Marin Sorescu a scris vorbirea de sat ca literatură, în ciclul *La Lilieci*, și a fost luat în serios de critica din afară.
• Amza Pellea a jucat-o ca pe o comedie, la televizor, pentru un public de milioane.

Unul a făcut din oltenește o limbă literară pentru un deceniu. Celălalt a făcut din ea o poantă — și, făcând asta, a făcut-o dragă. Pe amândoi îi explică felul în care vorbesc, de fapt, oltenii, pagina de citit dacă vrei să știi ce anume se imită.

Pentru vizitatori: ce faci cu asta

Sincer? În mare parte, nimic. Nu există un circuit muzeal Pellea în jurul căruia să-ți construiești o zi, și n-o să inventăm noi unul.

La ce e bun e contextul. Dacă petreci o seară prin restaurantele Craiovei sau prin barurile ei și te întrebi de ce imaginea de sine locală e atât de precisă — blând autoironică, cu rădăcini la țară, suspicioasă față de fandoseală — o bună parte din răspuns e un om din Băilești, mort în 1983.

De citit mai departe pe site

Graiul oltenesc, Marin Sorescu și istoria Craiovei. Pentru regiune în sine, nu pentru oamenii ei, paginile de Oltenia și ce se mănâncă în Oltenia.

*Datele și detaliile de film vin din surse enciclopedice și din presa românească; setul a fost revizuit în octombrie 2026.*