Mănăstirea Tismana

Cea mai veche ctitorie monahală din Țara Românească care încă stă și încă funcționează — o pretenție mai îngustă și mai apărabilă decât „cea mai veche mănăstire din România", și cea corectă.

Începută de Sfântul Nicodim în anii 1370. Nicodim a venit din Balcani și e figura creditată cu organizarea monahismului muntean ca instituție, nu ca o împrăștiere de sihăstrii; a întemeiat întâi Vodița și apoi Tismana, iar moaștele lui sunt aici.

Locul e ce o să ții minte: o terasă de stâncă deasupra cheilor Tismanei, cu o cascadă care cade în spatele și pe lângă biserică — nu un element amenajat, ci motivul pentru care a fost ales locul, în felul în care ctitoriile medievale se așezau pe stâncă apărabilă, cu apă.

Și povestea pe care nimic de la fața locului nu o spune pe larg: în 1944, cu frontul apropiindu-se, rezerva de aur a României și arhivele Academiei Române au fost mutate aici și ascunse. O mănăstire pe o stâncă, în niște chei din Gorj, cu un singur drum îngust de acces, era apărabilă, obscură și nu o țintă militară. A funcționat; aurul a trecut prin război.

Gratuit, și mănăstire în funcțiune — ținută decentă, iar programul liturgic are prioritate. Ultima bucată de drum în sus e îngustă. E la 20 km dincolo de Târgu Jiu, ceea ce face din cele două o zi chiar plină; ghidul complet are aritmetica.