Calea Unirii

Motivul pentru care centrul Craiovei merită o vizită: o stradă pietonală mărginită de un șir continuu de fațade belle-époque, cel mai dens din sudul României în afara Bucureștiului, și toată construită în vreo treizeci de ani de o parte și de alta a lui 1900.

A fost plătită de grâu. Câmpia Doljului e dintre cele mai productive terenuri arabile din sud-estul Europei, iar în deceniile de după 1870 — cu Dunărea deschisă exportului de cereale și cu căile ferate ajungând — a produs la Craiova o concentrare de bani pe care orașul nu o avusese și nu a mai avut-o. Naționalizările din 1948 au încheiat-o, iar de atunci, în șaptezeci și ceva de ani, nu s-a mai construit nimic la scara asta aici.

Instrucțiunea e, simplu, să te uiți în sus. Fațadele de la parter, în orice centru de oraș european, au fost înlocuite și reînlocuite; etajele întâi și doi sunt locul în care orașul din 1900 supraviețuiește, iar aici supraviețuiește aproape neîntrerupt. Observă fierăria balcoanelor, stucatura de deasupra ferestrelor și felul în care liniile de cornișă curg de la o clădire la alta la aceeași înălțime — pentru că a fost proiectată ca stradă, nu ca lucrări separate.

Patruzeci și cinci de minute cap-coadă, gratuit, iar nimic de pe traseu nu se închide, ceea ce o face planul corect pentru o luni, când muzeele se închid. Plimbarea are traseul; o scurtă istorie a Craiovei are de unde au venit banii.